Campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari pentru anul 2021

Ministerul Apărării Naționale organizează, începând cu data de 12.07.2021, o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României pentru cele 775 de locuri disponibile de maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați, se arată într-un comunicat al ministerului.

La prezentarea la centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.

Detalii suplimentare pot fi obținute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Adresele poştale şi datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet la adresa https://recrutare.mapn.ro/index.php?pagina=Contact sau https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php, se mai arată în comunicat.

Odată cu adoptarea Legii nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:

– creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;

– creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;

– eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;

– eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;

– crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.

Sursă foto: gds.ro

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Vladimir Putin despre noile sisteme de armament și viitorul forțelor armate ruse

Tue Jun 29 , 2021
Noile sisteme de arme vor intra în curând în serviciul forțelor armate ruse, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, într-o întâlnire cu absolvenții universităților militare de la Kremlin. „Arme hipersonice – sistemele Avangard și Kinzhal și-au început deja serviciul de luptă. Urmează alte armamente unice care includ racheta balistică intercontinentală […]