Armata Republicii Moldova va participa în premieră la o misiune de pace în Orientul Mijlociu

Militarii armatei Republicii Moldova vor participa în premieră cu un contingent de 20 de militari începând de anul viitor în cadrul Forței interimare a Națiunilor Unite din Liban (UNIFIL). Militarii moldoveni își vor începe misiunea din august 2022 și vor executa misiuni de securitate și pază a obiectivelor militare, precum și de patrulare în zona de responsabilitate care le va fi fi atribuită, anunță G4Media.

Soldații molodveni vor participa la această misiune în componența contingentului italian, ca rezultat al bunei cooperări avute în cadrul operațiunii de menținere a păcii KFOR din Kosovo și a negocierilor purtate cu misiunile internaționale, dar și cu alți parteneri.

Până acum, Armata Națională a Republicii Moldova a participat în misiuni ONU de menținere a păcii doar cu observatori militari și ofițeri de stat major.

Potrivit Rezoluțiilor Consiliului de Securitate nr.425 (1978) și 426 (1978) din 19 martie 1978, UNIFIL a fost înființată pentru retragerea forțelor israeliene din sudul Libanului, restabilirea păcii și securității internaționale, acordarea asistenței Guvernului Libanului în asigurarea revenirii autorității sale în zonă.

Ulterior, în baza altor rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, mandatul Forței Interimare a Națiunilor Unite din Republica Libaneză (UNIFIL) a fost extins pentru un an. La cererea Guvernului Libanului, mandatul UNIFIL este reînnoit anual de către Consiliul de Securitate. La misiunea UNIFIL participă circa 10.500 de militari din 45 de state ale lumii.

România este un contributor important la pacea şi securitatea internaţională

România ca stat membru al ONU, NATO și UE are o participare însemnată la misiuni internaţionale. Această participare este consonantă cu eforturile constante şi abordările tradiţionale de politică externă, care au în centru preocuparea şi acţiunea concertată a comunităţii internaţionale în vederea asigurării securităţii, stabilităţii şi păcii, prevenirii conflictelor, soluţionării lor prin mijloace paşnice şi reconstrucţiei post-conflict.

Participarea României la operaţiile ONU de menţinere a păcii a evidenţiat eficienţa instituțiilor cu responsabilități în domeniul apărării naționale şi a securității, precum și disponibilitatea politică a României de a se implica în activităţi militare multinaţionale pentru menţinerea păcii și stabilităţii internaţionale.

Contribuţia României la misiunile și operaţiile de menținere a păcii sub egida ONU, include 54 militari și polițiști (fără personalul de protecție și pază), potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Sursă foto: G4Media

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Ungaria recunoaște că a folosit programul de spionaj Pegasus

Fri Nov 5 , 2021
Guvernul din Ungaria a recunoscut pentru prima dată, joi, că a cumpărat programul de spionaj Pegasus, folosit pentru a spiona opoziția, jurnaliștii și activiștii, însă susține că operațiunea a fost „legitimă”, relatează EFE, conform Agerpres. „Ministerul de Interne a cumpărat soft-ul”, a declarat în faţa presei Lajos Kósa, preşedintele Comisiei […]