Trei celule teroriste ale Hezbollah destructurate în Germania

Forțele polițienești germane și structuri ale agenției de informații interne – BfV au desfășurat un raid în șapte locații din Germania, unde operau trei celule teroriste ale Hezbollah, scrie Israel Defense.

Celulele teroriste care acționau în Hamburg, Hesse, Renania de Nord, dar și în alte zone se ocupau de strângerea de fonduri pentru dezvoltarea capacităților militare ale Hezbollah, precum și pentru familiile luptătorilor jihadiști care au fost uciși. Agenția germană de informații interne a acuzat teroriștii că desfășoară activități ilegale sub umbrela unor demersuri umanitare și religioase.

Un purtător de cuvânt al ministrului german de interne a declarat că Germania nu va sprijini teroriștii și că aceștia nu vor putea opera niciodată în libertate pe teritoriul statului. În 2020, Germania a desemnat Hezbollah drept organizație terorist.

Serviciile de informații germane estimează că pe teritoriul național operează circa 1.000 de activiști Hezbollah, marea majoritate a acestora ocupându-se de strângerea de fonduri și achiziționarea de obiecte cu dublă utilizare pe care organizația teroristă încearcă să le procure pentru a-și consolida puterea.

Sursă foto: israeldefense.co.il

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

România va primi în 2022 noua versiune a sistemului de apărare antiaeriană și anti-rachetă Patriot

Tue May 25 , 2021
România va deveni prima țară care va putea folosi pe teren cea mai nouă versiune a sistemului de apărare antiaerian și anti-rachetă Patriot, produs de Raytheon Missiles & Defense, o divizie a Raytheon Technologies, se arată într-un comunicat al companiei. La începutul anului 2021, după ce Forțele Armate ale SUA […]