Specialiştii CIMIC, instrucţie la Smârdan

În perioada 5 – 15.05.2021, un pluton de militari specialişti CIMIC, din cadrul Batalionului 1 CIMIC al Statului Major al Forţelor Terestre, a participat, în contextul exerciţiului „JUSTICE SWORD 21”, la activităţi de instruire în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă de la Smârdan, se arată într-o postare pe Facebook a Forțelor Terestre Române.

Militarii au desfăşurat activităţi specifice în sprijinul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, exersând funcţiile-cheie ale CIMIC, printre care, realizarea legăturii forţelor militare cu mediul civil, acordarea sprijinului forţelor militare, respectiv, acordarea sprijinului actorilor civili şi mediului acestora.

Specialiştii au desfăşurat, cu profesionalism, în cadrul centrului CIMIC organizat, activităţi pentru crearea unui mediu favorabil îndeplinirii misiunilor forţelor militare.

„JUSTICE SWORD 21” este un exerciţiu tactic, de tip LIVEX (exerciţiu tactic întrunit, cu trageri reale), care foloseşte un scenariu fictiv şi are ca principal scop îmbunătăţirea capacităţii structurilor militare de a planifica, conduce şi desfăşura acţiuni de luptă în context multinaţional şi întrunit.

Exerciţiul validează capacitatea comandanţilor de nivel tactic de a controla şi sincroniza, în timp şi spaţiu, manevra unităţilor organice şi totodată de a integra şi coordona acţiunile specifice desfăşurate de structurile primite în sprijin.

Surso foto: facebook.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

China acuză că o navă americană a pătruns ilegal în apele sale teritoriale

Thu May 20 , 2021
Autorităţile chineze au declarat joi (20.05.2021) că un distrugător american, echipat cu rachete ghidate (din clasa Arleigh Burke), a intrat ilegal în apele lor teritoriale în Marea Chinei de Sud în zona insulelor disputate Paracels, pe care Beijingul le consideră ca fiind sub suveranitatea sa, potrivit Reuters, citat de Agerpres. […]