Sistemul de pensii militare al Armatei SUA

1

Ca urmare a multiplelor dezbateri din spațiul public cu privire la pensiile militare de serviciu (NU speciale), am decis să vă prezentăm cum funcționează sistemul pensiilor militare și în SUA. Care ar putea fi cel mai bun exemplu în acest caz dacă nu cel al partenerului strategic american, unde regăsim o democrație solidă (cu multiple mecanisme fiscale testate de-a lungul timpului și ajustate în funcție de nevoi) și cea mai puternică armată a lumii.

Potrivit Department of Defense (DoD), acordarea pensiilor în cadrul armatei americane se realizează în baza a patru sisteme distincte, care se diferențiază în funcție de data înrolării în rândul forțelor armate.

Data înrolăriiSistemul de pensie
înainte de 08.09.1980„Final Pay”
între 09.09.1980 – 31.07.1986„High 36”
între 01.08.1986 – 31.12.2017„High 36” sau „CSB/REDUX”
după 01.01.2018„Blended (BRS)”

Toate aceste sisteme au în comun faptul că după 20 de ani de serviciu, orice militar, indiferent de grad și funcție primește ca pensie un anumit procent din salariu.

Sistemul „Final Pay”

În cadrul acestui sistem, venitul unui pensionar este calculat prin înmulțirea ultimului salariu de bază cu 2,5% pentru fiecare an de serviciu. Asta înseamnă că pentru 20 de ani de activitate, militarii primesc 50% din salariul de bază.

Sistemul „High 36”

Acesta este similar cu primul sistem de pensii, cu excepția faptului că nu se utilizează ultimul salariu din timpul activității ca bază de calcul, ci se aleg cele mai avantajoase 36 de luni, iar venitul mediu din această perioadă se inmulțește cu acel coeficient de 2,5% pentru fiecare an de muncă.

Sistemul „CSB/REDUX”

„CSB/REDUX” se bazează pe aceeași medie a veniturilor dintr-un interval de 36 de luni la alegere, dar similitudinea cu sistemul anterior se încheie aici. Acesta oferă un așa-numit „bonus de carieră” (CSB), când sunt împliniți 15 ani de carieră, dar se reduce (REDUX) pensia propriu-zisă.

Sistemul „CSB/REDUX” acordă un bonus de 30.000 de dolari (aproximativ 21.000 după plata impozitelor), dar va fi dedus câte un procent de 1% pentru fiecare an de serviciu – în cazul în care militarul are sub 30 de ani în slujba patriei.

Asta înseamnă că dacă un militar se pensionează la 20 de ani, acesta va obține 40% din veniturile din timpul activității. 50% după 20 de ani de activitate, din care se deduc 10% pentru cei 10 ani sub limita de 30 de ani de vechime. Dacă militarul are o vechime de 30 de ani sau mai mult, această deducere nu se aplică.

Toate aceste sisteme de pensionare includ și un „cost anual de ajustare” la nivelul de trai (COLA). COLA este determinat în fiecare an de Indicele național al prețurilor de consum, care poate aduce anual un plus de circa 1,7% la veniturile unui pensionar.

Sistemul „Blended (BRS)”

Conform BRS, pensia este similară cu cea din sistemul „CSB/REDUX”, unde militarii primesc 40% din salariu după 20 de ani de activitate. De asemenea, se acordă un bonus la 12 ani de 2,5% din salariul de bază. Militarii vor fi înscriși automat într-un Plan de economii (TSP), care este similar cu un cont de economii, cu o contribuție de 3% din salariul de bază. Cadrele militare vor putea crește sau reduce cuantumul acestei contribuții în orice moment, de la o lună la alta.

La retragerea din activitate, se poate obține plata integrală a pensiei sau se poate opta pentru o sumă forfetară. Dacă se alege cea de-a doua variantă, militarul în cauză va primi un cec de pensionare redus până la vârsta de 67 de ani, dar va exista o sumă substanțială în TSP, care poate fi retrasă fără taxe suplimentare, în funcție de vârstă.

Veniturile medii ale militarilor americani

În tabelui de mai jos regăsiți sumele orientative ale salariilor de bază (fără alte bonusuri, sporuri etc.) ale cadrelor militare din armata americană.

Spre exemplu, un sublocotenent (O-1) cu 20 de ani de activitate obține un salariu de bază lunar de aproximativ 4.200 de dolar, în vreme ce un colonel (O-6) cu aceeași vechime câștigă aproximativ 11.200 de dolari pe lună numai din salariul de bază.

Veniturile aproximative ale rezerviștilor americani

În logica sistemelor de pensii prezentate anterior, un subofițer care se pensionează după 30 de ani de activitate, având gradul „Sergeant Major of the Army”, echivalentul plutonierului adjutant principal, va obține o pensie lunară de 4.000 de dolari. Un colonel, cu aceeași vechime de 30 de ani, va primi o pensie de 6.300 de dolari.

Sursă foto:  military.com

Redactia

One thought on “Sistemul de pensii militare al Armatei SUA

  1. Măcar dacă s-ar aplica și la noi acel sistem sa ne plătească in lei după câți ani am lucrat in sistemul militar !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Consolidarea cooperării civil-militar la Sibiu

Thu Mar 25 , 2021
În data de 23.03.2021, o echipă militară mixtă formată din specialiști de cooperare  civili-militari CIMIC de la Batalionul 1 CIMIC al Statului Major al Forțelor Terestre și Afaceri Civile SUA (US Civil Affairs) a avut o întâlnire de lucru cu prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, se arată pe pagina […]