Primul satelit românesc – lansare programată pentru iunie 2021, din Marea Neagră

Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) va lansa, în iunie 2021, primul satelit românesc, cu o rachetă proiectată și construită integral în România, informează iqool.ro.

ARCA este o companie aerospaţială cu sediul în România, la Râmnicu Vâlcea şi se ocupă de construirea rachetelor, a baloanelor de mare altitudine şi a vehiculelor aeriene fără pilot. Această asociaţie a fost fondată în 1999 de inginerul român Dumitru Popescu şi alţi pasionaţi de rachete şi aeronautică.

Până în prezent, ARCA a lansat două rachete stratosferice, patru baloane stratosferice la scară largă, inclusiv un balon de tip cluster și a primit două contracte guvernamentale cu guvernul român și un contract cu Agenția Spațială Europeană. Actualmente se ocupă de construirea EcoRocket – o rachetă semi-reutilizabilă, alimentată cu abur.

„Misiunile de lansare ARCA care includ operaţiuni navale sunt cel mai complex tip de misiuni pe care le desfăşurăm. Acestea necesită un efort excepţional de coordonare a operaţiunilor, în strânsă cooperare cu unităţi de marină si aviaţie militară si civilă, implicate în mod activ. Măsurile de siguranţă a lansării sunt excepţionale, iar noi ne mândrim cu un procentaj de siguranţă de 100%. Cantitatea de informaţii prelucrate în timp real şi implementarea procedurilor pe parte navală si aeriană sunt extrem de solicitante. Pentru ca aceste lucruri să se desfăşoare în bune condiţii, tot personalul implicat parcurge un program de antrenament în şedinte de pregătire teoretică si practică pe tehnica de lansare si tehnica navală, antrenament care, în ziua executării misiunii, îşi arată importanţa vitală.”

În iunie 2021, ARCA non-profit va lansa EcoRocket, racheta proiectată şi fabricată integral în România, care va plasa pe orbită primul satelit românesc. Conform Lansăm România, ţara noastră va deveni a 11-a ţară din lume care şi-a lansat propriul satelit şi a doua din Uniunea Europeană, după Franţa.

Prin lansarea EcoRocket, ARCA non-profit doreşte să câştige premiul de 10 milioane de euro oferit de Comisia Europeană. Premiul vizează stimularea industriei aerospaţiale europene pentru construcţia de rachete lansatoare de sateliţi, cu un impact redus asupra mediului înconjurator şi la un cost de lansare scăzut.

EcoRocket se va lansa de sub mare, printr-o procedură în premieră. Astfel se obţine o flexibilitate excepţională, prin posibilitatea de lansare din orice mare sau ocean, fără a exista dependenţa de o rampa de lansare fixă.

Echipa de lansare a primit confirmarea oficială pentru începerea implementării planului de operaţii aero-naval, în vederea lansării EcoRocket din Marea Neagră.

Sursă foto: libertatea.ro

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Avertismentul unei agenții suedeze asupra slabei pregătiri militare a NATO

Tue Mar 16 , 2021
Statele membre NATO sunt slab pregătite în cazul izbucnirii unui conflict armat major, potrivit unui raport publicat de Agenția de cercetări în domeniul apărării a Suediei, care a comparat puterea militară a alianței și a partenerilor săi cu cea a Rusiei, precizează Euractiv. Raportul avertizează că Rusia ar ocupa statele […]