Ofițer în forțele pentru operații speciale ale Armatei SUA, condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un fost ofișer al forțelor pentru operații speciale din cadrul Armatei SUA a fost condamnat, vineri (14.05.2021), la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei. Acesta ar fi furnizat informații Moscovei timp de aproape două decenii, după ce ar fi fost „crescut” de serviciul de informații militare – GRU, de la o vârstă fragedă, scrie IntelNews.

Peter Debbins, în vârstă de 46 de ani, născut în SUA, dintr-un tată american și o mamă născută în pe teritoriul URSS, a recunoscut în 2020 că spionează pentru Rusia de peste 20 de ani.

Chiar dacă originile mamaie sale erau rusești, el nu fusese niciodată în Rusia până când nu a călătorit acolo în 1994. În acea călătorie i-a întâlnit pentru prima dată pe membrii familiei sale din partea mamei, precum și pe o tânără rusoaică. În 1996 Debbins s-a întors în Rusia ca student, într-un schimb de experiență, de la Universitatea din Minnesota și s-a reîntâlnit cu rusoaica pe care a cunoscut-o cu doi ani în urmă. Aceasta era din orașul Chelyabinsk, situat lângă granița ruso-kazahă. Tatăl femeii ar fi fost colonel în Forțele Aeriene Ruse.

În timpul celei de-a doua călătorii, potrivit FBI, el a fost reperat de către Direcția principală de informații a Statului Major al Forțelor Armate Ruse, GRU. Până în 1997, când Debbins s-a întors în Rusia pentru a se căsători cu iubita sa, el lucra deja pentru GRU, potrivit procurorilor guvernului SUA. În rechizitoriul său se spune că i-a spus ofițerului său de legătură din GRU că se vedea pe sine ca pe un „fiu al Rusiei” și căuta să limiteze dominanța Americii în lume.

Între 1998 și 2005, Debbins a servit în armata SUA, unde a activat în cadrul forțelor pentru operații speciale și avea gradul de căpitan. El a fost trecut în rezervă și și-a pierdut autorizația de securitate după ce a „încălcat protocoalele” în timp ce era staționat în Azerbaidjan. De-a lungul timpului petrecut în armata SUA, Debbins a călătorit frecvent în Rusia, unde soția sa studia la momentul respectiv. În tot acest timp, cât a fost pe teritoriul Rusiei, s-a întâlnit cu ofițerii GRU. Autoritățile americane au aflat că a oferit GRU informații despre o varietate de subiecte clasificate, precum și informații private despre alți membri ai „Beretelor Verzi”. Aceste informații aveau ca scop șantajarea respectivilor soldați pentru a-i determina să lucreze pentru GRU.

După stagiul său în armata SUA, Debbins a prestat servicii drept contractor privat pentru armata SUA, ca traducător din și în limba rusă, precum și ca exper pe zona de contrainformații. În tot acest timp, el ar fi continuat să aplice pentru zeci de posturi în comunitatea de informații din SUA, dar fără succes. Se crede că a încetat să spioneze pentru Rusia în 2011.

Judecătorul care a pronunțat sentința lui Debbins a dispus ca încarcerarea lui să înceapă imediat. Avocații lui Debbins au solicitat ca acesta să fie încarcerat în apropierea zonei metropolitane din Washington, astfel încât să poată rămâne în contact cu soția și cele patru fiice ale sale.

Sursă foto: dailymail.co.uk

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Președintele ceh: „partea rusă comite o prostie”

Mon May 17 , 2021
Preşedintele Milos Zeman a criticat decizia Rusiei de a înscrie Cehia pe o nouă listă a aşa-numitelor „state străine neprietenoase”, transmit dpa, citat de Agerpres. „Partea rusă comite o prostie, deoarece este o greşeală să transformi foştii prieteni în duşmani”, a declarat duminică (16.05.2021) şeful statului ceh pentru postul de […]