Întâlnire între liderii UE și cei ai statelor vest-balcanice

La 16.02.2020, lideri din cele șase state vest-balcanice, au participat la prima întâlnire informală organizată la Bruxelles, în vederea pregătirii summit-ului UE-Balcanii de Vest, ce va avea loc la Zagreb în 2020. La întâlnire au fost prezenți și președintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Comisiei Europene, premierul croat, Andrej Plenkovic, și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, Josep Borrell.

Summit-ul anterior UE-Balcanii de Vest, a avut loc la 15.05.2018, în Sofia. Acesta a reunit șefi de state și guverne din statele membre UE și din partea celor șase parteneri vest-balcanici.

Liderii UE și partenerii au discutat pe marginea celor statuate în Declarația de la Sofia, la care țările din Balcanii de Vest au fost nevoite să se alinieze. De asemenea, cu ocazia celui mai recent summit a fost adoptată agenda prioritară de la Sofia, ca anexă la Declarație și au fost trasate noi direcții pentru consolidarea cooperării.

În cadrul reuniunii din mai 2018, au fost stabilite direcțiile principale de acțiune și axele prioritare de cooperare, respectiv:

  • Consolidarea sprijinului pentru supremația legii și bună guvernanță;
  • Consolidarea angajamentului în domeniul securității și al migrației;
  • Sprijinirea dezvoltării socio-economice, cu accent pe populația tânără;
  • Agenda digitală pentru Balcanii de Vest;
  • Sprijinirea reconcilierii și a relațiilor de bună vecinătate în Balcanii de Vest.

Sursă foto: gisreportsonline.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Clasamentul armatelor lumii - Cum stă România și modificări în statele UE

Mon Feb 17 , 2020
Armata României a urcat pe locul 39 din 138 de țări în clasamentul puterii armatelor lumii, dar este mai jos decât Vietnam (22), Algeria (28), sau Cehia (34), după indicele PowerIndex calculat de Global Firepower. Firma de cercetare își întîmpină vizitatorii pe site cu citatul „Războiul nu arată cine are […]