General grec: agresiunile Turciei la adresa Atenei protejate de NATO

Generalul grec Konstantinos Floros a participat la două videoconferințe cu oficiali ai NATO, în timpul cărora a avertizat că provocările Turciei în Marea Egee și în Evros, la granița terestră greco-turcă, vor conduce la un incident cu consecințe neprevăzute, a precizat site-ul Bulgarian Military citând Infoteka.

Una dintre videoconferințe a avut loc la cererea președintelui Comitetului militar al NATO, Sir Stuart Peach, ca parte a viitoarei reuniuni a Comitetului, care va avea loc la 14.05.2020. O altă videoconferință a avut loc cu comandantul adjunct al Puterilor Aliate din Europa, generalul Tim Radford, la cererea sa și în legătură cu asumarea recentă a funcției.

Printre problemele discutate s-au numărat cele privind criza medicală generată de pandemia de coronavirus, precum și aspecte de ordin militar.

Generalul Floros a adus în discuție escaladarea recentă cauzată de criza imigrării din Evros și Marea Egee, orechestrată de Turcia. Agresiunea zilnică a Turciei împotriva Greciei este evidentă și cunoscută de NATO, care o ascunde în mod sistematic și o protejează de controlul internațional, a spus acesta.

Konstantinos Floros a subliniat pericolul producerii unui conflict cauzate de încălcările Turciei din Marea Egee și, într-un sens mai larg, din cauza atitudinii administrației de la Ankara față de Grecia.

Sursă foto: peoplepill.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Rusia acuză SUA pentru minimalizarea rolului URSS în cel de-al doilea război mondial

Mon May 11 , 2020
Kremlinul se arată nemulțumit de faptul că SUA nu apreciază eforturile sovieticilor în lupta care a condus la înfrângerea Germaniei naziste, Casa Albă menționând doar SUA și Marea Britanie printre învingători, scrie Deutsche Welle. Rusia s-a arătat duminică (10.05.2020) „extrem de indignată” de tentativele Washingtonului de a deforma rolul URSS […]