Cercetările din zona de apărare sub lupa conducerii Senatului

1

Noii aleși ai României par să își fi ales ca stindard de luptă salariile din sectorul public și își doresc cu orice preț să taie anumite sporuri, printre care și cel de doctorat, afectând în același timp și o categorie de salariați care niciodată nu și-au putut apăra drepturile prin sindicate sau prin alte forme de manifestări publice, respectiv militarii.

Conform unei motivări dintr-o inițiativă legislativă a parlamentarilor români, din 2016, aplicabilă în zona de cercetare, în țările membre ale NATO și UE, activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul militar constituie un pilon din ce în ce mai important al apărării și securității. Știința și tehnologia joacă un rol critic și contribuie în mod esențial la mecanismele de apărare și securitate națională, oferind armatelor soluții, tehnici, tehnologii și cunoștințe necesare pentru a dezvolta cele mai potrivite capabilități militare, dar și un cadru de formare a mecanismelor de apărare în vederea eliminării unor potențiale amenințări viitoare.

Chiar reforma structurilor NATO ce desfășoară activități de cercetare, realizată în 2016, a vizat consolidarea activității de cercetare științifică și elaborarea cadrului organizatoric, astfel încât să determine o participare mult mai activă a factorului științific în deciziile Consiliului Nord Atlantic.

Bineînțeles, scăderea veniturilor  ar fi o decizie nedreaptă și față de alți profesori și cercetători din multe alte domenii esențiale, și amintim aici medicii, despre ale căror eforturi e de prisos să mai aducem aminte în vremurile pe care le trăim.

În cursul săptămânii trecute, șefa Senatului României, doamna Anca Dragu, făcea o serie de precizări cu privire la sporurile acordate, oarecum pe nedrept, printre care și sporul „bizar” de doctorat, afirmând totodată, că„ sistemul public de salarizare e unul echitabil și trebuie să fie corelat cu sistemul de salarizare din sectorul privat”.

Ce înseamnă asta? Practic, ceea ce încearcă să ne spună șefa Senatului este faptul că cei cu doctorate au făcut studii în interes propriu și nu pentru buna desfășurare a activității la nivelul instituțiilor statului român pentru care lucrează. Mai mult, există numeroase astfel de posturi în domeniul cercetării în care studiile doctorale reprezintă o condiție la angajare, ceea ce contrazice complet viziunea conducerii Senatului. Adică îți dorești să angajezi un om cu cel puțin 20 de ani de școală, să fie bine pregătit, cu expertiză în domeniul respectiv, dar fără să îi oferi un stimulent pentru timpul investit în studii și experiența dobândită pe parcursul acestora.

În mod absolut evident sunt și teze de doctorat despre care nu putem să afirmăm că reprezintă rezultatul unui amplu demers de cercetare, care să aducă un plus de valoare mediului academic și științific sau care să revoluționeze domeniile în care activează, dar, la fel de bine, sunt și cercetări valoroase, pentru care au fost investite multe resurse de timp, intelectuale și nu numai.

Inițiativele doamnei Dragu, modul de gândire total injust și tentativele de demotivare reprezintă o ofensă la adresa celor care au ales să studieze și să facă cercetare. Și nu pentru ei, ci pentru că asta este natura meseriei lor. Bineînțeles, pentru titlurile obținute pe nedrept, prin fraudă, pentru cele plagiate, există varianta foarte simplă a retragerii titlului și, prin urmare, a tuturor drepturilor ce decurg din acesta. Dar cu siguranță doamna doctor în economie, care și-a obținut titlul după 8 ani de studii doctorale știe toate aceste lucruri…

Dar când ai 28 de conturi și depozite bancare cu peste 500.000 de lei și 200.000 de euro, pe lângă altele, ce mai e un spor de doctorat?

Printre organizațiile cu activitate intensă pe zona de cercetare se numără Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM), înființată în cadrul MApN, la 07.01.1998, care asigură competenţa ştiinţifică şi tehnologică a ministerului, desfăşurând o gamă complexă de activităţi specifice, cu caracter unic, solicitate de beneficiari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, între care, cu prioritate, sunt abordate spre rezolvare solicitările Statului Major General (SMG) şi cele ale Categoriilor de Forţe ale Armatei (CFA).

Găsiți pe site-ul ACTTM întreaga listă de proiecte, în desfășurare și finalizate, pe care aceasta le are în portofoliu, dintre care amintim câteva: „Mecanisme criptografice în cloud sub controlul exclusiv al utilizatorului MC3Ex”, „Sisteme şi Platformă Inteligentă de Analiză Video şi Audio SPIA – VA”, „Platforme UAV (vehicule aeriene fără pilot uman) cu capabilităţi dedicate şi infrastructură suport, pentru aplicaţii în misiuni de securitate naţională”, „Sistem optoelectronic complex pentru observare și analiză multispectrală – SOIM”.

În urma cercetărilor derulate la nivelul ACTTM, au rezultat 165 de prototipuri, dintre care pentru 51 dintre acestea Ministerul Economiei a manifestat interes în vederea preluării în producţie.

Un alt produs realizat cu sprijinul cercetătorilor militari, mulți dintre ei cu studii doctorale, a fost sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC (tip izoletă), dezvoltat în martie 2020. Produsul a fost testat și omologat, în perioada 18 – 19 martie, de specialiști din cadrul Departamentului pentru armamente și cercetători științifici din cadrul Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN si Ecologie și ACTTM.

Și putem să continuăm cu exemplele, dar probabil nu are sens, atâta vreme cât oricum aleșii țării sunt porniți să demotiveze cercetătorii care activează în domenii esențiale precum cei structurile militare…

Ceea ce ar mai trebuie să înțeleagă șefa Senatului este faptul că, potrivit Legii 153/2017, doar cei care activeaă în domeniul în care și-au obținut titlul de doctor se califică pentru a beneficia de un astfel de spor.

Este foarte clar faptul că dincolo de doctoratele plagiate despre care s-a tot vuit în presă, foarte probabil pe bună dreptate, există și cercetări cu adevărat valoroase realizate de persoane ale căror motivație în acest sens riscă să fie puternic afectată de deciziile parlamentarilor, care consideră că doctoratele sunt făcute de fiecare individ în interes propriu, fără să se gândească și la faptul că sunt numeroase zone de activitate în care titlul de doctor este o condiție pentru a le putea accesa.

Sursă foto: antena3.ro

Redactia

One thought on “Cercetările din zona de apărare sub lupa conducerii Senatului

  1. De ce nu mentionati si ca nivelul salariului minim al unui cercetator din aparare este la nivelul anului 2009 la care se aplica indicele de ierarhizare? Un cercetator din aparare are cu mult remuneratia (plus sporurile modice) sub salariul unui cercetator de la INCD (care are maxim cf legii 153/2017). Va zic asa ca…experienta neplacuta personala (de la INCD la MApN).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Întâlnire între ministrul apărării naționale și ambasadorul german la București

Tue Feb 16 , 2021
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit marți (16.02.2021), la sediul Ministerului Apărării Naționale, pe ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, se arată într-un comunicat al ministerului. În cadrul întrevederii au fost abordate teme din sfera apărării, în același timp fiind explorate modalități de creștere a capacităților de […]