La Sibiu au avut loc, pe 1 și 2 februarie, întâlniri ale conducerii Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE) cu reprezentanți ai instituțiilor din administrația locală, precum și din mediul privat din zonă, în vederea identificării elementelor de cooperare şi stabilirii condițiilor optime necesare dislocării structurii militarea a NATO în […]
România
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, David Muniz, şi comandantul Escadrilei 31 Aviano, general de brigadă Jason E. Bailey, se vor afla joi (04.02.2021) la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, se arată într-un comunicat al MApN. În acest context, […]
Ministerul Apărării Naționale promovează un proiect legislativ care va conferi puteri Poliției Militare în timp stării de urgență sau de alertă. Astfel, militarii care vor fi scoși pe străzi în astfel de situații vor putea sancționa cetățenii, lucru pe care în prezent îl pot face doar polițiștii. În situaţii de […]
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri (29.01.2021) o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Bruxelles – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a unui pacient care a suferit arsuri, se arată într-un comunicat al MApN. Echipa medicală care monitorizează pacientul pe […]
În septembrie 2020, Ministerul Apărării Naționale, prin UM 02415 București, a publicat un anunț de participare pe platforma de achiziții publice SEAP, pentru încheierea unui acord cadru, pe o perioadă de 3 ani, pentru furnizarea de stații de lucru de tip AIO TEMPEST A. În urma desfășurării unei licitații restrânse, […]
Șase aeronave Eurofighter ale Forțelor Aeriene Spaniole au aterizat la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din România, la 25.01.2021, pentru a demara misiuni NATO de poliție aeriană alături de Forțele Aeriene Române, se arată într-un comunicat al Alianței. Operate de o echipă de 130 de membri ai personalului Forțelor Aeriene Spaniole, […]
Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat marți (26.01.2021) la ședința de evaluare a Forțelor Navale, repectiv a Forțelor Aeriene, pentru anul 2020, și de prezentare a obiectivelor propuse pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea acestor categorii de forțe din Armata României, se arată într-un […]
Vicepremierul Dan Barna a declarat că Executivul a aprobat un memorandum privind operaţionalizarea Centrului Cyber şi a fost înființat un grup de lucru interministerial pentru ca într-un termen foarte scurt Centrul să funcţioneze, scrie financialintelligence.ro. „Un al doilea memorandum important e cel de operaţionalizare a acestui Centru Cyber care va […]
MApN atrage atenția, prin intermediul portalului INFORADAR, că la începutul lunii ianuarie a circulat o informație falsă, prin intermediul WhatsApp, potrivit căreia vor fi blocate pensionările cadrelor din minister. „Vă semnalăm o ştire falsă viralizată marţi, 5 ianuarie 2021, pe grupurile de WhatsApp, conform căreia Guvernul României ar pregăti o […]