Armata Națională Libiană susține regimul de la Damasc în lupta cu forțele armate turce

Regimul condus de Bashar al-Assad și autoritățile libiene paralele, care se opun guvernului recunoscut de ONU, au bătut palma în vederea cooperării pentru confruntarea adversarului de la Ankara. Duminică (15.03.2020) a avut loc o întâlnire în capitala siriană între mareșalul Khalifa Haftar și ministrul de externe sirian, Walid Muallem, în vederea stabilirii condițiilor de colaborare.

Armata Națională Libiană (LNA), condusă de Khalifa Haftar, a promis oficialilor de la Damasc să ofere orice fel de asistență în lupta împotriva militanților și a armatei turce, precizează agenția de știri AviaPro.

Ținând cont de pierderile pe scară largă ale turcilor în Libia, asistența oferită de LNA poate fi de mare ajutor, mai ales că Turcia a suferit pierderi imense în doar două săptămâni de război împotriva armatei siriene.

Purtătorul de cuvânt al LNA, generalul maior Ahmad al-Mismari, a informat că liderul armatei, mareșalul Khalifa Haftar, intenționează să stabilească o cooperare cu guvernul sirian în problema teroriștilor trimiși de Turcia în Libia.

Al-Mismari a mai menționat că, în conformitate cu ultimele date, în Libia există acum cel puțin 7.500 de jihadiști care au ajuns în țara nord-africană, cel mai probabil cu sprijinul autorităților de la Ankara, transmite Nation News.

Sursă articol: bulgarianmilitary.com

Sursă foto: middleeasteye.net

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Fabricile F-35 din Italia și Japonia închise din cauza coronavirusului se redeschid

Wed Mar 18 , 2020
O fabrică de asamblare din Japonia este deja deschisă, iar astăzi (18.03.2020) se preconizează că se redeschidă alta în Italia. Ambele fabrici de asamblare F-35 Joint Strike Fighter din afara Statelor Unite sunt așteptate să funcționeze până miercuri, după scurte opriri din cauza coronavirusului. Uzina Leonardo de asamblare-verificare finală din […]