Adjunctul Gărzilor Revoluționare: directorul programului nuclear iranian a fost ucis de o armă controlată prin satelit

Omul de știință și directorul programului nuclear iranian, Mohsen Fakhrizadeh, care și-a pierdut viața într-un atac la sfârșitul lunii noiembrie, în Teheran, ar fi fost ucis de o mitralieră controlată prin satelit cu ajutorul „inteligenței artificiale”, a declarat contraamiralul Ali Fadavi, comandantul adjunct al Gărzilor Revoluționare din Iran, citat de France 24.

Fizicianul Mohsen Fakhrizadeh călătorea pe o autostradă cu o echipă de securitate formată din 11 membri ai Gărzilor Revoluționare, în momentul în care o mitralieră a tras 13 gloanțe asupra sa, a declarat contraamiralul Ali Fadavi.

Arma automată, montată pe un autoturism de tip pick-up, „pur și simplu s-a focalizat pe chipul lui Fakhrizadeh în așa fel încât soția sa, care se afla la doar 25 de centimetri distanță, nu a fost lovită de niciun un glonț”, a adăugat Ali Fadavi.

Acest dispozitiv a fost „controlat prin internet” via satelit și a folosit o „cameră sofisticată cu inteligență artificială” pentru a-și fixa ținta, a continuat Ali Fadavi, adăugând că șeful securității omului de știință a fost lovit de patru gloanțe „când s-a aruncat asupra lui” pentru a-l proteja.

Autoritățile iraniene au acuzat statul israelian și Mujahedinii Poporului, un grup de opoziție interzis în Iran, că sunt responsabili pentru asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh.

Sursă foto: cnn.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Iulian Fota, „laboratoarele românești” din care a răsărit AUR și „mâna întinsă” spre fundamentaliștii ruși

Tue Dec 8 , 2020
Într-un gest de îndoielnică responsabilitate, fostul consilier prezidențial și fost șef al Colegiului Național de Informații al SRI, actualmente director al Institutului Diplomatic Român (IDR), a publicat, luni seară (07.12.2020), o postare pe Facebook în care afirmă că partidul AUR „este un proiect rezultat din laboratoare neaoșe românești. Românești !!!! […]