Activiștii au cerut președintelui Iohannis să nu accepte un militar în funcția de premier

ActiveWatch şi alte şase organizaţii civice i-au transmis preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care îi solicită să nu accepte pentru funcţia de premier o persoană cu profil militar.

„Organizaţiile semnatare vă solicită să nu nominalizaţi persoane cu profil militar pentru funcţia de premier. Considerăm că în această perioadă este necesară consolidarea încrederii între administraţie şi cetăţeni, iar o astfel de propunere nu credem că va contribui la această nevoie. Demisia domnului Ludovic Orban din funcţia de prim-ministru aduce o nouă criză politică, suprapusă crizelor de sănătate publica şi economică. Din fericire, alegerile recent încheiate vor conduce la rezolvarea crizei politice prin instalarea unui nou Parlament şi a unui nou Guvern. În acest context, am constatat cu neplăcută surpriză preferinţa fermă pe care o arătaţi pentru instalarea în fruntea Guvernului a unor politicieni proveniţi din zona de securitate naţională”, conform unui comunicat transmis, miercuri (09.12.2020), celor de la Agerpres.

Organizaţiile menţionează că preşedintele l-a numit „fără nicio explicaţie” pe Nicolae Ciucă în funcţia de premier interimar şi că acesta a fost general activ până anul trecut, „trecând în rezervă doar pentru a respecta, formal, standardele NATO” care cer ca ministrul apărării să fie un civil.

„La loc de frunte pe lista scurtă a potenţialilor nominalizaţi pentru a conduce viitorul Guvern, alături de Nicolae Ciucă, se mai află şi Eduard Hellvig, directorul SRI. În acest an, Guvernul a numit în mod repetat ofiţeri activi sau în rezervă la conducerea unor spitale sau Direcţii de Sănătate Publică. Strategia naţională de vaccinare pentru COVID-19 este coordonată de un medic militar. Departe de noi intenţia de a pune sub semnul întrebării carierelor domnilor Ciucă şi Hellvig şi cu atât mai puţin a medicilor militari (toţi bărbaţi). Avem convingerea că dânşii au o carieră merituoasă în domeniul lor, iar faţă de medicii militari implicaţi în efortul de combatere a pandemiei avem respect şi recunoştinţă. Simţim totuşi că este nevoie să vă reamintim că România este încă o democraţie liberală, un stat civil, şi nu unul militar”, se arată în document.

Semnatarii mai precizează că forţele armate şi serviciile de informaţii au „un rol important, bine definit”, cu atât mai mult în perioade de criză, dar că ele sunt şi „trebuie să rămână” sub control civil.

„Or, în formulele agreate de dvs. instituţiile civile intră sub influenţa armatei şi a serviciilor secrete. Societatea românească parcurge o perioadă în care are nevoie de pace socială şi de o relaţie bazată pe încredere şi respect între cetăţeni şi guvernanţi. Numirea unui prim-ministru cu profil militar anunţă un recul al raporturilor autorităţilor cu cetăţeanul. Simbolic, mentalitatea moştenită din comunism menţine cetăţeanul într-o poziţie inferioară autorităţii publice, în timp ce societatea civilă din România face de trei decenii efortul să pună oamenii ‘puterii’ în serviciul cetăţeanului”, se menţionează în scrisoare.

Potrivit organizaţiilor semnatare, „cele mai vizibile vicii de funcţionare” a succesivelor guvernări au fost legate de lipsa transparenţei decizionale.

„Nouă ne este limpede că ultima preocupare a unui fost general de armată sau a unui fost director de servicii secrete va fi transparenţa propriei activităţi. Un prim-ministru militar nu ne va ajuta să ne simţim parteneri în actul de guvernare, ci simpli guvernaţi, care trebuie să respecte fără să comenteze reguli impuse care au fost formulate fără nicio consultare publică. Avem convingerea că în PNL, partidul care conduce majoritatea degajată din alegeri, există încă oameni politici, civili, aleşi democratic, care au dorinţa şi competenţa de a îşi asuma funcţia de prim-ministru”, adaugă organizaţiile civice.

Alături de ActiveWatch, documentul este semnat de: Asociaţia CIVICA, Asociaţia Miliţia Spirituală, Asociaţia pentru apărarea drepturilor minorităţilor „Rise OUT”, Centrul pentru Inovare Publică, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii – PATRIR.

Sursă foto: digi24.ro

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

România va fi gazda Centrului Cyber al UE

Thu Dec 10 , 2020
România va găzdui Centrul Cyber al Uniunii Europene, a anunțat joi (10.12.2020), pe Twitter, ministrul de externe Bogdan Aurescu. „Succes excepțional pentru România: după demersuri diplomatice intense, inclusiv la nivel înalt, București va găzdui Centrul Cyber al UE – prima Agenție UE de pe teritoriul României. Expertiza României în IT […]